luni, 21 septembrie 2009

N-AI TUPEU!!!

Imi vedeam de treaba, chatuind pe mes cand imi sare in fata un mesaj trimis tuturor de un coleg (nu dau nume). Suna cam asa: Daca toate echipele de la Rockstar Games, Bethesda Softworks si EA Games ar ameninta ca se arunca de la etajul 20, 90% dintre gameri s-ar pune in genunchi si ar incepe sa se roage sa nu sara. Daca faci parte din acei 10% care si-ar lua un scaun si o bere si ar striga N-AI TUPEU, da mai departe acest text. Ei bine, coleg anonim, N-AI TUPEU!!!!!... sa mi-o spui in fata, nu (ne vedem noi la sport...)? Dar totusi, de ce s-ar sinucide cei sus-mentionati? In ultimul cele trei firme respective sunt cele mai tari din biznis. Si atunci m-a traznit: poate niste greseli ale trecutului, ca in thrillerele din anii '90. Si credeti-ma, oricat de smecheri ar fi, au facut si greseli mari...

Primul joc controversat din istorie a fost Death Race, 1973. Adaptat dupa filmul cu acelasi nume, trebuie sa conduci o masina cu mitraliere si sa omori gremlini. Si desi grafica nu se compara cu cea din zilele noastre, jocul a fost numit "sadic" si "incredibil de violent", atat de mult incat producatorii au fost invitati la vreo 10 talk-showuri cu subiect: jocul lor. Avansam pe scara cronologica si ajungem in 1992 la lansarea jocului care a devenit legenda: Mortal Kombat. Jocul a fost atat de sangeros si violent (in ciuda pixelilor primitivi) incat asta a fortat guvernul sa constituie ESRB-ul, care pana in ziua de astazi da rating-urile de 12+, 16+, 18+ tuturor jocurilor ce intra in America. Jocul a avut cel putin 5 sequel-uri si milioane de fani in lumea intreaga care pana in ziua de astazi saliveaza cand vad miscarea lui Scorpion de a scoate din cadavrul inamicului coloana vertebrala cu tot cu cap. Si cum am putea uita de Doom, cel mai sangeros joc din deceniul 9 al secolului XX. Cantitatile imense de demoni, oameni morti si explozii au creat un adevarat cult al jocului care traieste pana in zilele noastre.

Ajungem in 2003 la C&C: Generals. Nu a fost interzis in Germania si China datorita violentei: n-avea asa ceva, doar soldatei. In Germania a fost interzis datorita "reprezentarii Razboiului din Iraq care nici n-a inceput inca", asa ca producatorii au fost fortati sa refaca jocul pe placul nemtilor. Cat despre chinezi, ei erau ofensati de portretizarea lor ca oameni care sa foloseasca arme nucleare pe orase si care sa isi distruga propriul baraj (brajul Three Gorges este distrus intr-o misiune ca sa inunzi fortele inamice). Ajungem apoi la Six Days in Fallujah, controversatul joc al celor de la EA Games, care este bazat pe lupta din 2004 de la Fallujah, Irak. Si desi colaboratori au fost soldati ce au luptat in batalia respectiva, jocul va fi sigur interzis imediat ce apare pe rafturi in 2010. Alte jocuri ce merita notate sunt Resistance: Fall of Man, controversa fiind o scena de lupta dintre soldati si extraterestri in Biserica Westminster, unde au fost incoronati si inmormantati toti regii si reginele Angliei incepand din sec. XII si LittleBig Planet, a carui soundtrack continea o melodie cu versuri din Coran. Oops...

Acum ajungem la miez: jocurile GTA. GTA III a fost atacat din toate partile datorita posibilitatii de a omori oameni nevinovati si politisti, Vice City te lasa sa omori cubanezi si haitieni, San Andreas te lasa sa faci lucruri 18+ cu prietenele tale (Hot Coffee), iar GTA IV... ce sa mai vorbim.

Acum ca v-am prezentat jocurile deocheate si controversate, va spun un singur lucru: N-AVETI TUPEU sa va jucati pe ele. 

vineri, 18 septembrie 2009

Top popcorn

Avand in vedere ca asta este prima zi de weekend de cand a inceput scoala, m-am decis sa-mi mai improspatez creierul cu informatii noi. Un termen peste care tot dau este popcorn. Nu, nu se refera la floricelele de porumb, ci la un nou tip de jocuri ce devin din ce in ce mai populare. Nu este un termen stiintific, caci nu reprezinta un nou tip de joc suprem, cum au fost botezate StarCraft, World of Warcraft, Fallout 3, Warcraft III sau GTA San Andreas. Jocuri de popcorn (sa nu fie confundate cu jocuri de cacao) sunt jocuri de orice tip, de la strategie la pac-pac, dar care te tin in priza si care sunt caracterizate de tendinta jucatorilor de a se juca online pana la 2 AM cu punga de popcorn langa ei. Asa ca m-am decis sa va prezint top 5 jocuri de popcorn!

NOTA: nu sunt notate de la cel mai prost la cel mai bun, ci de la cel care iti vine in minte mai greu la cel care-l recunosti imediat.

NUMARUL 5: GEARS OF WAR 2

Primul lucru ciudat la acest joc este ca, desi e numai al doilea din serie, este deja la fel de faimos ca GTA IV sau Warcraft (buturuga mica rastoarna carul mare:). Povestea e simpla: tu esti om, ei sunt monstri urati, ei sunt greu de ucis, tu ai o mitraliera care in loc de baioneta are o mini-drujba, ei sunt de profesie prosti, tu zugravesti blocuri intregi cu matele lor. Partea cea mai faina este multiplayer-ul, care in conformitate cu noul trend, innoieste vechiul: in loc de pac-pac 2D, ai pac-pac-pac-pac-pac 3D, cu grafica super, drujba pomenita mai sus, arme cu rezultate anormal de asemanatoare cu cele ale unui abator. Sugestia mea: faceti provizii de pocorn!

NUMARUL 4: WORLD OF WARCRAFT

Ati auzit de el. Ii cunoasteti numele. Ati jucat Warcraft III. E MMORPG cu cele mai mari incasari din istorie. Doamnelor si domnilor -> WoW. Cand combini o franciza arhicunoscuta cu un sistem bun RPG, cu o grafica de desene animate si cu Undead, esti pe cale spre faima, puiule! Nu m-am jucat vreodata WoW, nu pot zice ca sunt un fan (nu-mi place sa platesc taxa lunara), dar va pot spune ca e un joc demn de popcornul dumneavoastra! Si desi as putea povesti despre el pagini intregi, probabil stiti deja mai totul despre regele online-ului, inegalabilul si prea-scumpul nostru joc.

NUMARUL 3: GTA IV

Poreclit de cei din Spitalul de Terapie Psihiatrica din New York Mesia jocurilor (asta inseamna ca GTA III, Vice City si San Andreas sunt cei trei magi de la Rasarit, Rockstar Games e Maica Maria si Hillary Clinton e regele Irod), sugestia subsemnatului este sa va bagati online, si sa va scoateti creierul din priza, lasand corpul prada dezinhibarii prezente in joc. Nu ai nevoie de mai mult de o mitraliera, un pic de talent la condus si un mafiot pe care sa scrie Svaiter de vanzare. Asteptati sa fie ciuruit. Restul vine de la sine.

NUMARUL 2: STARCRAFT

Daca m-as intalni vreodata cu un domn mai in varsta (aprox. 50 de ani) i-as pune patru intrebari: Unde ai fost cand astronautii au pasit pe luna in '69? Unde ai fost cand a cazut Zidul Berlinului? Unde ai fost cand s-au daramat Turnurile Gemene? Unde ai fost cand s-a lansat StarCraft? Jocul de strategie care a facut istorie este inca foarte popular (inca se practica turneu online StarCraft; sud-coreenii castiga ca intotdeauna):, atragand milioane de oameni din toata lumea, mai ales ca se apropie StarCraft II!

NUMARUL 1: CounterStrike

Mai trebuie sa discutam despre el? Cel mai legendar shooter dintre toate e inca pe locul 1. Fie ca esti terorist sau counter-terorist, fie ca folosesti kalashul sau fragul, jocul acesta este pe gustul tuturor, fiind recomandat de aproape fiecare firma de popcorn si de chipsuri (pentru omul ocupat, conform reclamei). Daca as fi voi, as inchide blogul si m-as apuca de impuscat; ziua are numai 24 de ore!

In concluzie sa speram ca v-am dat niste sfaturi utile despre jocuri si popcorn, asa ca va puteti juca online acum in liniste... 

luni, 14 septembrie 2009

Atmosfera

Intorcandu-ma acasa de la prima zi de scoala, m-am gandit la un lucru: atmosfera. A fost mai buna decat ma asteptam, fiind mai calma, mai destinsa si mai "fun" decat ma asteptam. Si daca tot povestim pe acest blog despre jocuri, mi-a venit in minte unul ideal: legendarul Fallout 3.

Folosesc termenul legendar fiindca, desi nici nu a trecut un an de la lansare, a devenit deja faimos asemenea venerabililor sai predecesori. Scurt si la subiect, m-am gandit ce-mi place la jocul acesta (ma joc pe el pe Xbox)? Atmosfera potrivita. Pentru cei nestiutori, Fallout 3 poate fi prezentat cam asa: o lume devastata de razboi nuclear, dar nu unul cum ni-l imaginam noi ci unul imaginat de oamenii din anii '50. Adica apar buncare secrete subterane, super mutanti, scorpioni gigantici (cat mine de mari), zombie si reptile furioase. 

Povestea este simpla si totodata complexa. Au trecut 200 de ani de la razboi, tu si tatal tau (Liam Neeson isi imprumuta vocea) ati trait toata viata in Complexul Subteran 101, facut sa protejeze oamenii de arme nucleare. Intr-o zi, tatal tau se decide sa plece in secret afara din complex, deschizandu-l pentru prima data in 200 ani. Problema este ca paranoicul conducator al buncarului crede ca tu ai ceva de-a face cu plecarea misterioasa. Asa ca hopa-fuguta pleci si tu din complex ca sa nu fii omorat. Ce te asteapta afara este un Washington, DC distrus de timp, degradare si frecventele conflicte dintre animalele salbatice, super mutanti, zombie, Fratia Otelului, mercenarii fara scrupule si simpli locuitori ai desertului. 

Si unde intra in discutie atmosfera? Dati-mi voie sa va explic. Aceasta minunata combinatie dintre grafica, sonor, gameplay si muzica de pe vremea bunicii face toti banii! De la desertul unde erau odata paduri la tunelele de metrou infricosatoare, de la orasul Washington la maldarele de fiare ce sunt numite casa de supravietuitorii excentrici, de la cetatea Fratiei la baza mercenarilor, esti insotit de o atmosfera incredibila, retusata pana la ultimul detaliu si sunet. Fiecare inamic este unic, fiecare cladire are ceva de ascuns, fiecare personaj are propria poveste si propriul rol in aceasta aventura legendara.

Concluziile mele sunt ca trebuie sa cumparati acest joc, potrivindu-se tuturor gusturilor. Mai jos sunt linkuri pentru site-ul oficial si site-ul reclama:

http://fallout.bethsoft.com/eng/home/home.php?fbid=vghBpXllf3G

http://prepareforthefuture.com/?fbid=nSGkmGRuJm2 

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Despre jocuri si noi


Asa cum sugereaza titlul, acest blog este dedicat stirilor din lumea jocurilor si computerelor. Nu, nu o sa incep sa palavragesc despre cum a scazut in America pretul PS3-ului si nici despre cum, in ultimul timp, Ubisoft face din ce in ce mai multe jocuri controversate. Subiectul prezentat acuma este unul mai filozofic: relatia de dragoste-ura dintre jocuri si Homo sapiens sapiens. Personal, sunt un mare fan al psihologiei umane si al jocurilor totodata (desi am 14 ani jumate), asa ca, daca nu va suparati, imi voi lua libertatea de a ma numi expert in aceasta privinta :)

In opinia mea sunt 4 tipuri de relatii joc-om:

1. Relatia casual: persoana de 30 de ani care nu are foarte mult timp pentru computer este exemplul perfect, aceasta jucandu-se 1-2 ore pe computer pe saptamana. Aceasta relatie este o ramasita a altor tipuri de relatii prezentate mai jos, fiind la un moment dat inabusita complet pe la 35 de ani de munca, stres, sotie, socrii, angajati sau colegi, copii, prieteni de familie, opinii politice si multi alti factori. JOCURI RECOMANDATE: Sims-uri de orice tip, Pac-Man, puzzle-uri pentru o minte ascutita.

2. Relatia pentru distractie: relatia pe care o am eu cu jocurile mele este una de distractie, scopul principal fiind relaxarea dupa scoala. Este cea mai des intalnita relatie, una care in putine cazuri evolueaza spre relatia nr. 3. Sfatul meu este sa ramaneti la acest tip de relatie daca vreti sa fiti cat mai sanatos posibil. JOCURI RECOMANDATE: RTS-uri, shootere mai simplute (Delta Force) sau RPG-uri. 

3. Relatia obsesiva: daca pana acum relatiile erau de dragoste, aici intra in discutie cuvantul URA. Oamenii care au aceasta relatie cu jocurile sunt efectiv obsedate de joc, stiu fiecare lucru despre el, dar din fericire au si alte subiecte de discutat cu prietenii. Partea rea este ca daca cel in discutie este despartit de joc, incepe sa aiba stari de tristete si se inchide fata de ceilalti. In unele cazuri da vina pe joc pentru lucrurile care merg prost in viata lui (relatie proasta cu iubita sau familia, capacitate de lucru scazuta). Totusi, pana la sfarsitul zilei va fi din nou la PS. JOCURI RECOMANDATE: RPG-uri, shootere cu multiplayer fain.

4. Relatia simbiotica: nefericita persoana este legata sufleteste de joc. Nu poate pleca de la computer, nu are alte subiecte de discutie cu prietenii, este cel mai probabil gras si cel mai bun din lista de jucatori. Daca suferiti de oricare din aceste simptome, mergeti la psihiatru IMEDIAT. Ca sa va dau exemple din viata reala, daca sunteti despartit de PC, veti avea cel mai probabil simptomele unui dependent de DROGURI (tremurare continua, insomnii, anxietate etc.). In concluzie, s-ar putea sa fiti dependent de WoW, WAR, CS, Starcraft multiplayer, Gears of War 2 multiplayer, GTA IV multiplayer etc.

Acum ca v-am prezentat tristele realitati ale vietii, ne despartim cu doua sfaturi si o privire optimista: ramaneti la relatia nr. 2, aveti grija de buzunar si nu uitati ca cei dependenti de jocuri nu sunt o cauza pierduta! 

Salutare tuturor

Ma bucur ca v-ati facut timp sa-mi cititi blogul. Veti gasi in el stiri despre jocuri, computere, console si tot ce-i intre ele! Have fun!